Pietricele sau scoici mai mari plonjau in apa marii linistite. Cercurile concentrice care se largeau din ce in ce mai mult pana dispareau o amuzau, ii pareau ochi patrunzatori care se topeau in ochii ei. Se simtea un fel de zeita acvatica, iubea marea, o controla, sau cel putin asa-i placea sa creada.
In mitologia nordica, Ran era zeita furtunilor si a apei si sotia lui Aegir, zeul marilor.Ran era stapana taramului mortilor de pe fundul oceanului,unde ajungeau oamenii inecati.Ea scufunda vapoarele si aduna marinarii inecati,in panzele ei. Impreuna cu Aegir avea noua fiice: valurile.
Si pe ea o chema Ran, era copila unor regi nevazuti, era o adevarata printesa, printesa necunoscuta si nevazuta, printesa Ran. O data pe saptamana fugea din regatul ei si-si petrecea cateva ore pe o stanca la malul marii.
Se visa personajul mitologic caruia-i purta numele, se visa pe un tron imens in cele mai adanci ape, alaturi de zeul ei.Era o visatoare cum nu se mai intalnise, nici macar in lumea regala necunoscuta. Cand statea pe stanca ei, isi striga fiicele, le alesese nume fiecareia, iar de cate ori le chema ele veneau in fuga , se izbeau de stanca ei si o mangaiau cu spuma lor alba si densa…
Se indragostise de un pescar tanar, puternic si brunet, il credea zeul ei, Aegir.De fiecare data cand venea la stanca, barbatul pleca in larg la pescuit. Il urmarea cateva ore in continuu, dorea cu disperare sa-l intalneasca intr-o zi, sa vorbeasca cu el, sa-l sarute,insa isi amintea cu tristete ca ea e o printesa necunoscuta, si daca ar fi fost vazuta de un om, n-ar mai fi avut voie niciodata sa-si paraseasca regatul.
Intr-o zi ca oricare alta, insorita si racoroasa, se aseza pe stanca ei si-si astepta zeul sa pece la pescuit. Dupa cateva minute de asteptare, barbatul iesi din coliba lui de pe plaja cu undita in mana, se urca in barca si vasli spre larg. Ran il urmarea cu ochii in lacrimi si ii canta cantece de dragoste pe care el insa nu le auzea.
Vaslind, ajunse la locul unde pescuia deobicei, vantul se intetise iar barca era purtata pe valuri il ritmul cantecelor printesei.
Vremea incepea sa se strice vantul batea si mai tare,iar norii negrii de la orizont prevesteau furtuna.Barbatul se sperie si vaslind haotic spre mal, un val ii zgudui barca facandu-l sa-si scape vaslele. Fata il urmarea speriata de pe stanca ei.Un fulger urmat de un tunet puternic.Furtuna incepu. Barca pescarului era trasa de curenti, tot mai aproape de stanci. Ran isi striga fetele si le implora sa inceteze, insa in zadar.
Un val imens,zdrobi barca de stancile reci si taioase. Printesa ingheta de spaima, si fara sa se uite inapoi,se arunca in marea agitata. Isi gasi zeul inconstient dar inca in viata, si-l apropie de mal.
Reusi sa-l salveze, dar ea fu prinsa de curenti si purtata in larg.
Muri inecata…
