Pic,pic.
Cadenţa legănată a ultimilor picături de ploaie induceau o stare de transă.
Parcă toată lumea disparuse complet de pe faţa pământului, rămăsese doar el şi ploaia. Se simţea cu adevarat singur, dureros de singur.
Fuma.
Avea ciudata impresie că ţigările îl vor alina, se înşela. Fiecare fum ce plutea printre picăturile de ploaie, îi aducea aminte de prezenţa ei.Mirosul de ploaie amestecat cu mirosul de tutun, cămaşa pe care o purta, banca pe care statea, chiar si pata de pe tivul pantalonilor.
Agonie.
Ploaia se opri în cele din urma, câteva umbrele întărziate trecură pe langă el.Urmate de altele şi altele .Ieşise din starea de agonie provocată de amintirea ei.Totuşi observa că pe masură ce în jurul lui se străngeau din ce în ce mai mulţi oameni, el se simţea din ce în ce mai singur, mai străin.
Încercând să-şi mai aprindă o ţigară, scăpă bricheta din mână, iar când se aplecă pentru a o recupera îşi văzu reflecţia într-o baltă. Din baltă îl priveau doi ochi străini, o figura pe care nu o mai văzuse pana atunci.
El nu mai era el.
"Cum mă numeam eu? (Pauză.)
(Iluminat, deodată.) Iona. (Strigând.) Ionaaa! Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona. Şi acum, dacă stau bine să mă gândesc, tot eu am avut dreptate. Am pornit-o bine. Dar drumul , el a
greşit-o. Trebuia s-o ia în partea cealaltă. (Strigă.) Iona, Ionaaa!… E invers. Totul e invers. Dar nu mă las. Plec din nou. De data aceasta, te iau cu mine. Ce contează dacă ai sau nu noroc? E greu să fii singur. (Scoate cuţitul.) Gata, Iona? (Îşi spintecă burta.) Răzbim noi cumva la lumină."
Fragmentul din citat este din opera "Iona" a lui Marin Sorescu. Postare inspirată de citatul lui Friederich Nietzsche şi dedicata unui bun prieten: Costin
