Intuneric la inceput.Asemanator cu intunericul de dinaintea facerii, la fel de dulce si totodata la fel de amar.Apa.O apa care te astupa,dar nu te ineaca, te impresmuieste dar nu te sufoca,te racoreste, dar nu te ingheata.Curios ca totul incepe din...apa, ce cuvant minuscul pentru un inceput atat de colosal.
La un moment dat, te incearca un sentiment tare straniu de claustrofobie...universul tau chiar se stange in juru-ti vrand probabil sa te inghita, sau tu te maresti,distrugandu-i orice sansa universului sa existe.Panica.Te zbati apoi te potolesti.Adormi pentru o clipa ascultand cantecul unei inimi undeva deasupra ta, parca peretii care te zgariau mai devreme acum te mangaie, duritatea lor incepe sa-ti para pufoasa.
Se aud voci, voci subtiri,voci groase,voci care seamana cu acorduri de vioara,altele care seamana cu sunetele scoase de oale cazand pe ciment.De unde vin oare toate aceste voci...incepi sa te intrebi daca nu cumva exista si alte universuri pararele cu universul tau.Cauti cu privirea in toate partile dar nu vezi decat peretii protectori, pereti rosiatici, nu din caramida, ci din suflete.
Deodata te simti impins, impins de niste contractii regulate, alungat din universul tau. Groaza.Contractiile se opresc iar tu, tu stai cuminte asteptand inevitabilul.Alta serie de contractii incepe, iar acum peretii tai, prietenii tai, protectorii tai te imping hotarati spre o sursa de lumina, ce se face din ce in ce mai mare, parasesti universul tau, intrii in altul unde in loc de apa e aer, aer care te inteapa.Nu iti place, incepi sa tipi, scoti sunete pe care nu stiai ca le poti scoate.Nu vezi nimic decat umbre, iar vechile voci, par sa fie mai puternice, mai deranjante.Agonie.Ai impresia ca mori...dar de fapt te nasti.
